Plante medicinale

    În ultimii trei-patru ani se vorbeşte despre o adevărată criză Ia nivel european şi mondial de valeriana  - producţia de rădăcină este mult sub cererea pieţii. De ce? Pentru că această plantă a devenit materia primă pentru zeci de medicamente, formule de ceaiuri şi fineturi cu efecte sedative şi calmante. într-o lume în care depresia afectează în diferite forme mai bine de 40% din populaţie, în timp ce 10% se luptă cu insomnia şi diferitele tulburări legate de somn, 35% cu diferitele boli cardio-vasculare apărute sau agravate pe fond nervos, valeriana este considerată pe drept cuvânt o plantă strategică. Despre ea şi despre sunătoare (Hypericum perforatum) presa medicală din ţări cum ar fi Germania, Franţa, Elveţia, S.U.A. vorbeşte de mai bine de un deceniu la superlativ, aceste două ierburi depăşind ca eficienţă şi subtilitate a efectelor cele mai sofisticate descoperiri ale farmaciei moderne în materie de substanţe psihotrope. 

Brânduşa de toamnă este una din cele mai puternice şi totodată mai otrăvitoare plante medicinale din flora românească şi mondială, întrecând din acest punct de vedere chiar şi faimosul spânz mult discutat în presa cu specific naturist din ultimii ani.

Este o plantă perenă (a cărei rădăcină dormitează iarna sub zăpadă), care creşte în zonele de deal şi de munte, înflorind la începutul toamnei (septembrie) cu nişte flori violete superbe. încă din Antichitate această plantă este cunoscută şi folosită intern în tratamentul unor boli din cele mai diverse, de la reumatism, constipaţie, până la tulburările neurologice.

Apoi planta a fost folosită de arabi în secolele V-Vll în tratamentul gutei, care a reprezentat o mare problemă în Evul Mediu din cauza consumului excesiv de carne. în fine, planta este redescoperită în anul 1920 în Anglia, unde se stabileşte că seminţele sale au un conţinut mai mare şi, mai ales mai constant, de principii active faţă de bulb, care era folosit în mod tradiţional şi care dădea numeroase accidente din cauza conţinutului său de principii active toxice extrem de variabil (în cazul seminţelor dozarea remediilor s-a putut face mai precis). în continuare rând pe rând au fost descoperite principiile active ale brânduşei de toamnă împreună cu proprietăţile lor terapeutice. în cele ce urmează vom da CU TITLU STRICT INFORMATIV datele despre tratamentele cu această plantă deosebit de toxică, fiindimperios necesar ca tratamentul să fie realizat SUB SUPRAVEGHEREA STRICTĂ A UNUI MEDIC SPECIALIST!

    Este cunoscut şi sub numele de cucurbeţică în sudul ţârii şi în zona Bucureştiului, dar denumirea sa intrată în uzul farmaciştilor şi cu care poate fi găsită în nomenclatoare este cea de remf. Creşte din abundenţă în zonele de câmpie, are o toxicitate pe măsura puterii sale curative, fiind utilizată de foarte mult timp pentru tratarea unora dintre bolile cele mai grave. Este un remediu de primă mână în tumori benigne şi maligne, răni (inclusiv după operaţii) care nu se cicatrizează nici după ani de zile, psoriazis, acnee rebele la alte forme de tratament, infecţii virale (cu papiloma, herpes, virus hepatic A, B şi C), hemoroizi şi fisuri anale, iar lista poate continua mult S-a încercat obţinerea din el de medicamente de semi sinteză încă din anii 70, dar tentativele au eşuat deoarece principalul său principiu activ imunostimulator (acidul aristolochic) separat de substanţele din compoziţia naturală a plantei, cu care acţionează sinergie, devine cancerigen. Extractele naturale obţinute din el sunt însă un inamic redutabil al cancerului, motiv pentru care această plantă este tot mai căutată.

Are o floare verde-purpuriu uimitor de mare, care apare la sfârşitul iernii - începutul primăverii. Frunzele răsar mai târziu, prin aprilie. Creşte mai ales la umbră şi umezeală, prin margini de pădure şi rarişti, în asociaţii întinse. Rădăcinile sale firoase sunt unul din cele mai puternice medicamente din lume într-o gamă uimitoare de boli - de la reumatism şi dureri de cap, la tumori benigne şi cancer.

Singurul ei inconvenient: este extrem de toxică. O doză de cinci grame din această plantă ucide un om; a cincea parte dintr-un gram, în schimb, poate cu adevărat salva vieţi. Mulţi cercetători români au studiat cu succes această plantă. Primul dintre ei a fost regretatul doctor Boici, care a uimit în anii '60 lumea medicală cu vindecarea unor cazuri extrem de grave de reumatism cu ajutorul unor fierturi din spânz preparate pur şi simplu în casă. Doctorul Boici dobândise atunci faima unui adevărat magician: veneau la el oameni bolnavi de ani de zile şi imobilizaţi în cărucior, iar după câteva şedinţe de tratament cu spânz plecau acasă pe picioarele lor. Domnia sa a brevetat o serie întreagă de medicamente pe bază de spânz - "Boicil" - care au fost folosite într-o gamă extrem de largă de afecţiuni, pentru a cădea apoi într-o semi-uitare după moartea domnului doctor.